RoPower Nuclear SA, joint-venture-ul dintre compania de stat Nuclearelectrica și clujenii de la Nova Power&Gas, înființat pentru dezvoltarea proiectului centralei nucleare de 462 MW cu mini-reactoare modulare (SMR) NuScale de la Doicești, se pregătește pentru negocierea viitorului contract de construire a centralei, chiar dacă anul viitor ar urma să fie luată o decizie preliminară, nu finală, de investiție în proiect.
Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28) din Dubai, că strategiile României privind schimbările climatice și energia prevăd un mix energetic bazat pe surse regenerabile și energie nucleară, pentru o Românie cu zero emisii nete, subliniind că facilitățile energetice nucleare funcționează în țara noastră de aproape trei decenii la standarde înalte de productivitate și siguranță, motiv pentru care poate spune că ”avem o experiență națională consistentă în acest domeniu”.
AGA companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), controlată de Ministerul Energiei, a votat aprobarea continuării proiectului construirii unităților 3 și 4 ale centralei nucleare Cernavodă, adoptarea deciziei preliminare de investiție în proiect și trecerea în etapa II a acestuia, constând în lucrări preliminare.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat în ședința de Guvern că a primit asigurări, cu ocazia recentei sale vizite la Washington, că statul american, în primul rând prin principala sa agenție de credit de export, Exim Bank US, va lua luna aceasta o decizie cu privire la finanțarea construirii unităților 3 și 4 ale centralei nucleare Cernavodă.
În materiale de prezentare distribuite de compania Nuclearelectrica se afirmă în două locuri: "În SUA, în Utah, este în dezvoltare o centrală NuScale cu 6 reactoare modulare, așa cum intenționează să implementeze și România. Acest proiect este într-un stadiu mai avansat în prezent decât planurile României".
Un inginer de la instituția americană de reglementare a industriei energetice nucleare a scris într-o opinie profesională separată că designul clădirii care va încapsula unitățile reactorului și bazinul de combustibil nuclear uzat nu prezintă asigurări suficiente că aceasta va putea rezista la cel mai mare cutremur luat în considerare fără să se prăbușească și, în plus, ar putea fi vulnerabilă și la seisme mai mici.
Programul de guvernare PNL-UDMR depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat Nicolae Ciucă prevede ca noutăți în domeniul energetic construirea unei centrale pe gaze naturale, a unei microhidrocentrale și a unei fabrici de peleți în cadrul sucursalei Paroșeni a companiei de stat Complexul Energetic Hunedoara (CEH), aflată în insolvență, precum și ideea ridicării de mini-reactoare nucleare pe locul unităților de producție de energie pe bază de cărbune care urmează să fie scoase din funcțiune potrivit angajamentelor României față de UE.